Cifre dezastruoase! România a înregistrat în noiembrie 2020 cel mai mare număr de decese pe timp de pace, de la Al Doilea Război Mondial
Numărul de decese a crescut vertiginos în România în luna noiembrie a anului trecut. Potrivit Institutului Național de Statistică, peste 34.000 de persoane au murit în țara noastră în urmă cu două luni – cu peste 14.000 mai mulți decât în aceeași lună a anului 2019. De altfel este cel mai mare numar de decese într-o lună, pe timp de pace, de la Al Doilea Război Mondial încoace.
Numărul deceselor, indiferent de cauză, înregistrate în noiembrie a fost cu 65% mai mare decât media ultimilor doi ani. Peste 34.700 de români și-au pierdut viața, cu 7200 mai mulți față de luna precedentă.
Dacă ne raportăm, însă, la luna similară din 2019, observăm o creștere a numărul deceselor cu 14.000. Asta în condițiile în care Institutul de Sănătate Publică a pus pe seama infecției cu noul coronavirus doar 4.463 de decese în luna noiembrie a anului trecut.
Potrivit INS, în luna noiembrie 2020, peste două treimi din totalul numărului de decese s-a înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (14.950 decese, reprezentând 43,0% din total, s-au înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, iar 9.026 decese, reprezentând 26,0%, la persoanele de 70-79 ani) şi 6.490 decese (18,7%) la persoanele în vârstă de 60-69 ani. La polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani (48 decese), 0-4 ani (95 decese) și 20-29 ani (104 decese).
S-au născut peste 13.700 de copii
Pe de altă parte, în noiembrie 2020 s-au născut peste 13.700 de copii, cu 646 mai mulți față de noiembrie 2019.
În luna noiembrie 2020, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 4.639 căsătorii, cu 5.351 mai puţine decât în luna octombrie 2020. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 1987 în luna noiembrie 2020, cu 558 mai puţine decât în luna octombrie 2020.
Sursa foto: Arhiva Ciao